Scaun Gheorgheni Remetea Morile de apă din Eszenyő

Morile de apă din Eszenyő

Scaun Gheorgheni Remetea Remetea

Morișca din Eszenyő nu are pereche

Eszenyő este una dintre cele mai izolate, dar poate cea mai frumoasă așezare din Depresiunea Giurgeului. Peisajul și morile de apă încă existente, ca monumente tehnice, ar putea deveni adevărate atracții turistice. Renumita gospodărie Góga, războiul de țesut al doamnei Rózsika și produsele sale de port popular sunt adevărate comori care merită vizitate. Pe lângă valorile etnografice, merită să fie vizitată valea pârâului Eszenyő și pentru ospitalitatea locuitorilor și poveștile relatate într-o limbă atât de colorată.

Eszenyő se află la cinci–șase kilometri de centrul comunei Remetea, din județul Harghita.
Pe lângă Eszenyő există încă două cătune: Kicsibükk, situat la 11 km, și Martonka, aflat la 6 km. Ambele au fost depopulate în urma politicilor de sistematizare din anii 1970–80. Eszenyő, însă, nu s-a lăsat.

Când un locuitor din Giurgeu aude de Eszenyő, primul lucru care îi vine în minte este celebrul cântec popular: „La Eszenyő s-a copt stuful” (adică rogozul). Mulți știu despre morile de apă ale acestui cătun din apropiere de Remetea, însă foarte puțini își iau osteneala să viziteze micile comori ale acestui loc izolat. Așezarea este una dintre cele mai grăitoare dovezi ale ingeniozității secuiești; despre secuii stabiliți aici se spune că sunt deosebit de inventivi. Dacă era nevoie, făceau „cerc de fier din lemn”, despicau firul în patru, iar dacă grinda se „strica” în timpul sculptării unei porți secuiești, devenea osie de car; iar dacă nu mai era bună nici pentru asta, măcar scobitori se puteau face din ea. Este limpede că nici apa pârâului nu a fost lăsată să curgă degeaba, ci a fost folosită. Dacă avea putere, să lucreze! Astfel localnicii au pus în funcțiune mori, fierăstraie hidraulice, vâltori și instalații de zdrobit crupe.

Góga Rózsika neni este considerată locuitoare băștinașă a micului cătun. Dacă sosesc vizitatori, turiști sau fotografi din depărtări, localnicii îi îndrumă direct către ea.

Doamna Rózsika trăiește alături de animalele ei lângă o moară de apă veche. „Moara asta are vreo două sute de ani, tatăl socrului meu a construit-o când era flăcău. De undeva din Moldova s-au mutat aici. S-au stabilit, au cumpărat un petic de pământ, au ridicat o căsuță și apoi au început să se extindă, să construiască moara. Așa au apărut morile în Eszenyő. Pe vremuri, oamenii veneau să macine grânele aici și apoi duceau făina înapoi. Era o moară cu site: tărâța ieșea separat, apoi făina roșie și făina albă. Cel mai târziu a funcționat instalația de zdrobire a crupei la Pali bácsi. Toamna puneau paie pe ea, iar paiele nu înghețau. Iarna făceam crupe, vara făceam postav în zdrobitor” – își amintește de „vremurile grele” doamna Rózsika.

De ceva vreme însă, instalația este folosită doar pentru spălat covoare. De doi ani a mai măcinat puțin mălai pentru porcul ei și puțină grâu, din care a copt pâinișoare – a trimis și părintelui, când femeile din parohie au venit cu covoare la spălat. Banii pentru reparația morii i-a adunat tot din munca ei: „S-a vorbit că o să ne ajute consiliul popular să reparăm moara, dar nu au ajutat cu nimic. Așa că am făcut eu singură. Am țesut pentru un om din Ungaria 11 cearșafuri de lână și în sat încă vreo douăzeci. Le-au adus aici la spălat, el le-a plătit, iar eu am strâns bănuț cu bănuț, dar n-am cheltuit nimic din ei. I-am pus deoparte și singură-singurică am făcut totul” – spune cu mândrie, lăsând apa să curgă prin moară în toată splendoarea ei.

Se descurcă firesc printre întrebări, fiind deja obișnuită cu vizitatorii curioși, cu fotografii care vin până la capătul lumii pentru a surprinde moara și războiul ei de țesut, pe care apoi le expun la diferite expoziții din Ungaria, povestește ea. „Îmi cer de toate: să mă îmbrac în port popular, să stau aici sau dincolo, uneori îmi rearanjează și casa. Când am îngeri în mine, fac. Când vine dracul, nu” – zâmbește bătrâna.